Cadre medicale de la Spitalul Universitar, infectate cu COVID-19! Managerul instalat în urmă cu 7 luni invocă ”greaua moștenire”: „Fosta conducere nu a luat nicio măsură care să prevină evoluția pandemiei” (EXCLUSIV)

Cadre medicale de la Spitalul Universitar, infectate cu COVID-19! Managerul instalat în urmă cu 7 luni invocă ”greaua moștenire”: „Fosta conducere nu a luat nicio măsură care să prevină evoluția pandemiei” (EXCLUSIV)
Spitalul Universitar de Urgență București (FOTO: ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO)
Publicat: 28/10/2020, 10:25

Șapte cadre medicale de la Spitalul Universitar de Urgență din Capitală, de pe  secția Neurologie, au fost diagnosticate cu noul coronavirus. Contactat de GÂNDUL.RO, managerul Cătălin Cîrstoiu neagă existența unui focar și susține că sunt minciuni. Mai mult, medicul spune că cele șapte cazuri de la Neurologie, în rândul personalului medical, sunt cauzate de evoluția transmiterii comunitare.

Surse medicale au declarat pentru GÂNDUL.RO că există personal medical infectat atât la neurologie, cardiologie și ginecologie, iar conducerea nu a luat măsuri.

Sunt minciuni. Sunt niște cazuri la neurologie din personalul medical și sunt cauzate de evoluția transmiterii comunitare. Secția funcționează, nici măcar de focar nu se poate vorbi deoarece sunt cazuri dispersate. La cardiologie sunt niște pacienți pozitivi. Focare sunt peste tot, întrebați și la Spitalul Floreasca. Acolo sunt focare în tot spitalul de sus până jos.Sunt făcute 27.000 de mii de teste în Spitalul Universitar, a declarat medicul Cătălin Cîrstoiu.

Șapte cazuri la Neurologie

Cu toate că a preluat directoratul spitalului încă din luna martie, dinainte de ”explozia” pandemică, managerul Cătălin Cîrstoiu arată cu degetul spre fosta conducere care susține că „nu a luat nicio nicio măsură care să prevină și să combată evoluția pandemiei timp de 3-4 luni de zile”.

Haideți să terminăm cu informațiile false propagate în spațiul public de fosta conducere a spitalului care nu a luat nicio măsură care să prevină și să combată evoluția pandemiei timp de 3-4 luni de zile. Este vorba despre șapte cazuri la neurologie din care 4 medici, două asistente medicale și o registratură medicală. Au fost cu o săptămână în urmă pacienți pozitivi în acea secție cum sunt tot timpul din luna martie până în prezent. Sunt pacienți cu accidente vasculare cerebrale, care au o durată de spitalizare prelungită. Pacienții aceștia au fost pozitivați de la internare. Noi am tratat niște cazuri care s-au pozitivitat ulterior internării cu o infecție de acasă, nu au dobândit-o în spital. La ginecologie a fost săptămânal câte o gravidă care s-a pozitivat după ce a născut. Acestea au fost transferate la spitalul de suport, maternitatea suport COVID-19. Nu e un fapt senzațional că au apărut acestea, a mai spus managerul Spitalului Universitar de Urgență București.

Cîrstoiu: „Într-o pandemie cu transmitere comunitară tot timpul vor apărea cazuri”

Cât privește secția de cardiologie, managerul susține că sunt doar patru pacienți pozitivi cu SARS-COV-2 și un asistent medical.

La neurologie este șeful secției infectat, cel care a rămas în locul profesorului Băjenaru, mort el însuși de COVID-19. La cardiologie nu este nicio asistent-șef pozitiv. Într-o pandemie cu transmitere comunitară tot timpul vor apărea cazuri. Nu este senzațional că apare. Focarul înseamnă că toate cazurile au legătură epidemiologică între ele. Astea nu prea au.  Sunt 100 de pacienți internați la neurologie. La ginecologie sunt internate 70-80 de mame + patologia ginecologică. La cardio sunt internați tot în jur de 100 de pacienți. Au fost mai multe cadre medicale pozitive decât știrea pe care vreți să o faceți acum și nu m-ați întrebat. Nu e un focar. Am limitat evoluția unui focar tocmai prin faptul că am testat, am identificat  personalul pozitiv. Câte spitale fac lucrul acesta?”, a mai spus medicul.

Cătălin Florin Cârstoiu a fost numit pe 28 aprilie, în funcția de manager interimar al Spitalului Universitar București, pentru o perioadă de 6 luni. De altfel, medicul a preluat conducerea unității sanitare din 22 martie, data suspendării contractului managerului Adriana Nica.

33 de cadre medicale au murit până acum din cauza Covid-19, în România

Grupul de Comunicare Strategică a publicat numărul cadrelor medicale care au murit după ce s-au infectat cu Covid-19. 33 de oameni și-au pierdut viața încercând să salveze alți pacienți, în spitalele din România.

Până în data de 27 octombrie 2020, un număr de 3847 cadre din rândul personalului medical ( medici, asistenți medicali, ambulantieri și infirmieri) au fost depistate pozitiv cu noul coronavirus. Au fost înregistrate și 33 decese în rândul aceluiași personal medical, informează GCS, în ultimul raport întocmit.

Ina Stoica
Este absolventă a Facultății de Litere-Limbi și Literaturi Străine din București. Are un masterat în domeniul jurnalismului și cel al comunicării mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal